Nouă ne plac cocăturile (pizza, pită, plăcintă) așa că am zis s-o facem și pe asta. Și anume placinta ardelenască după rețeta bunicii.
Rețeta autentică de plăcintă ardelenească, așa cum o făcea bunica pe vremuri
Rețeta asta de plăcintă este foarte populară în zona Bihor, Arad, Satu Mare (plăcintă codrenească) și Maramureș (însă aici mai este una, plăcinta creață care are o rețetă diferită). Ea se face cel mai adesea cu cartofi, dar și cu brânză de vaci, sau varză dulce sau murată.
Chiar dacă pare complicat să faci plăcintă, mai ales dacă nu ai mai făcut până acum, vă promitem că nu este deloc greu. Asta pentru că rețeta de plăcintă de față este cu pași și explicații clare, așa cum obișnuim noi să facem.
Așadar, fără să o mai lungim, haideți mai bine să întindem o plăcintă ardelenească așa cum se făcea ea odinioară. Să avem spor!
Reteta placinta ardeleneasca
Ingrediente
- 700 g Făină albă
- 25 g Drojdie proaspătă (sau 7 g drojdie uscată)
- 450 g Apă călduță
- 35 g Unt gras topit (sau ulei de măsline)
- 10 g Sare de mare
- Făină (pentru întins aluatul)
- Ulei de floarea soarelui (pentru prăjit plăcintele)
Umplutură
- 800 g Cartofi (varză murată sau brânză)
- 1 lingură Sare (se adaugă în apă în care fierbem cartofii)
- Mărar (opțional)
Instrucțiuni
- Pregătim toate ingrediente pentru aluatul de plăcintă.
- Amestecăm bine drojdia în apa călduță până se dizolvă complet.
- Turnăm apa cu drojdia dizolvată în bolul în care vom frământa aluatul.
- Adăugăm treptat făina, în timp ce amestecăm.
- Adăugăm sarea și continuăm să amestecăm.
- La final adăugăm și uleiul de măsline și amestecăm până aluatul devine omogen.
- Acoperim aluatul și în lăsăm la dospit pentru 1 oră.
- Între timp pregătim umplutura de cartofi. Curățăm și tăiem cartofii cubulețe și îi fierbem cu 1 lingură de sare.
- După ce au fiert, strecurăm apa (păstrăm puțin din ea într-un pahar, dacă este nevoie să mai adăugăm) și îi zdrobim grosier. Nu trebuie să iasă pireu, ci doar să fie zdroiți toți. Tot acum putem adăuga și alte condimente, boia dulce, piper sau verdețuri, după gust.
- Aluat a crescut suficient și acum putem întinde plăcintele.
- Cantitatea ideală de aluat pentru o plăcintă este 130 g. Puteți folosi un cântar de bucătărie presărat cu făină, pentru a măsura.
- Presărăm blatul de lucru cu făină pentru a putea întindem bine aluatul cu sucitorul.
- Adăugăm umplutura și închidem plăcinta.
- Noi am folosit tehnica pentru plăcinta creață din Maramureș, dar nu este obligatoriu să o închideți așa cu folduri, important este ca umplutura să fie înăuntru.
- După ce am închis-o complet, o mai întindem puțin cu sucitorul pentru a o face cât mai subțire.
- Încingem uleiul în tigaie și punem plăcinta la prăjit. Dacă foloșiți o tigaie de care nu se lipește plăcinta, puteți folosi mai puțin ulei (cum am făcut noi), însă o plăcintă autentică ardelenească este mai gustoasă cu mai mult ulei decât mai folosit noi. Puteți încerca și cu mai mult și cu mai puțin ulei și vedeți cum vă place mai mult.
- Plăcinta ardelenească este gata. Așezați-le pe un platou sau farfurie mai mare și lăsați-le cu capac să se odihnească. Se vor înmoia puțin și vor fi și mai gustoase. Spor la plăcintărit!
1 comentariu
Perfect,, multumesc frumos !