Bună din nou! Având în vedere că ne aflăm în toiul iernii, ne-am gândit să facem ceva de sezon și anume: rețeta noastră de ciorbă de fasole cu ciolan afumat. De ce spunem că este o rețetă de sezon?
Ei bine, cel puțin pe vremuri în Ardeal, fasolea culeasă de cu toamna și pusă la uscat era un aliment foarte nutriviv pe timpul iernii, când nu erau la îndemână legume proaspete și crudități. Așa că tot ce-i rămânea țăranului era să facă o oală de “zamă” de fasole boabe cu un ciolan de porc afumat în casă.
Trebuie să vă avertizăm, ciorba de fasole cu ciolan afumat este o mâncare nu foarte ușoară la stomac, dar este super-gustoasă și pe placul tuturor. Mai ales dacă tai și o ceapă roșie românească lângă cu un pic de ulei și sare. Deja miroase bine, nu? Dar înainte să începem, avem câteva recomandări legate de ingredientele pentru ciorba de fasole cu ciolan.
Fasolea ideală pentru ciorba de fasole cu ciolan este fasolea cea pestriță sau fasolea roșie, oricum nu cea albă. Fasolea boabe albă este foarte bună pentru iahnie de fasole sau fasole frecată, cum se mai numește în alte zone. Evitați să folosiți fasole din China!
Am pățit-o cu fasolea din China care nu s-a fiert nici după 6 ore, deci NU! Fasolea românească din ultimul sezon este cea mai bună pentru această rețetă de ciorbă de fasole cu ciolan afumat.
Din păcate, în ziua de azi este foarte greu să găsești un ciolan afumat fără aditivi și potențiatori de gust. Dacă aveți totuși rude la țară, cunoștințe sau știți vre-un producător care să nu pună monoglutamat de sodiu (uneori ascuns și sub eticheta condimente naturale) și dextroză în ciolanul afumat, cumpărați de ei. Ideal ar fi să nu conțină nici nitriți sau alți aditivi pentru conservare.
Noi am găsit ciolan afumat fără prostii de la Bunătăți din Secuime, însă mai sunt și alte site-uri de unde puteți cumpăra ciolan afumat natural, cum ar fi Ferma din Curte, Produse de la țară, Magazin hoinar, Băcănia fermierului, Ograda verde, Artisan Gourmet, Băcănia Tei, Cămara Măriucăi și Origini.
Timpul de fierbere al ciolanului depinde de ciolan, de cât de bătrân a fost porcul. Important este să îl fierbeți până se desprinde carnea de pe os. Atunci știți sigur că e gata!
Cu cât mai grasă, cu atât mai gustoasă. Și totuși sunt branduri și branduri și nu toate grozave. Din nou, dacă găsiți un producător local care face smântână din ingrediente de calitate, cumpărați de la el. Dacă nu, găsiți și în supermarketuri smântână bun. Noi am folosit Olympos cu 25% grăsime și a fost foarte bună, însă puteți folosi orice alt brand, cu cel puțin aceeași cantitate de grăsime.
Pe lângă aroma pe care o dau ciorbei de fasole, foile de dafin au și un rol important în digestie. Ele reduc din flatulența pe ne-o dă fasolea, iar aici cred că știm cu toți despre ce este vorba. Când ciorba este gata, ele se scot afară pentru a evita să ne înecăm cu ele.
Ceapa roșie și pită de casă, așa ca să fie meniul complet. Sunteți gata să facem rețeta de ciorbă de fasole cu ciolan afumat? Haideți să începem.
Acest site foloseste cookies pentru a vă îmbunătăți navigarea.
Detalii