Căutați o rețetă de tartă vegană cu afine absolut delicioasă? Noi zicem să vă opriți un pic aici și să încercați cea mai delicioasă, sănătoasă și fabuloasă tartă cu afine, 100% vegană, fără zahăr și fără gluten. Altfel spus, un desert sănătos și foarte gustos!
De ce merită să încercați rețeta de tartă cu afine?
Vă garantăm că această tartă este nu doar gustoasă ci și foarte sănătoasă. Este plină de antioxidanți de la afine, nu are zahăr rafinat și nici gluten, ceea ce o face ideală și pentru cei ce vor să reducă zahărul procesat sau au intoleranță la gluten. Este o rețetă din categoria rețetelor vindecătoare, nu doar un alt desert vegan.
Vă garantăm.
Această tartă vegană este mai slabă caloric decât tartele clasice, care conțin unt, ouă, lapte și alte ingrediente consistente caloric. În plus, asta o face ușor de digerat, ideală lângă o cană cu ceai. Este o tartă super-delicioasă, plină de fructe, și surse sănătoase de zahăr.

Afinele sălbatice, cel mai sănătos aliment
Știați că? Afinele sălbatice sunt cele mai sănătoase fructe de pe fața pământului.
Este adevărat. Nu există fructe mai vindecătoare și mai hrănitoare decât afinele sălbatice, așa că, dacă aveți cumva prin congelator niște afine sălbatice de anul trecut sau pur și simplu vă plac afinele, chiar merită să faceți această rețetă delicioasă.
Afinele sălbatice fac parte din categoria superalimentelor care ne protejează împotriva radicalilor liberi, a virușilor și bacteriilor, previn bolile grave. Insistăm pe afinele sălbatice și nu afinele de cultură, deoarece acestea din urmă conțin o cantitate infimă din puterea vindecătoare a afinelor sălbatice de munte. Dacă nu aveți la îndemână afine sălbatice proaspete, cele congelate sunt la fel de bune.

Dulciuri fără zahăr și fără gluten
La fel ca mulți dintre dumneavoastră, și noi încercăm să mâncăm cât mai sănătos, în special fără zahăr, aditivi alimentari și excese alimentare de orice fel. Așa că, dacă vrem ceva dulce, ne facem în casă o rețetă sănătoasă de desert vegan, fără zahăr și gluten, iar tarta de afine de față ne-a ieșit super și chiar merită să o încercați și voi.
Fără zahăr, fără gluten și plină de bunătăți. Dacă v-am convins, vă invităm să facem împreună tarta vegană cu afine sălbatice de mai jos.
??
Tartă vegană cu afine sălbatice
Echipamente necesare
- Formă de tartă de 23 cm
Ingrediente
Pentru blat
- 80 g Piure de măr (găsiți aici)
- 70 g Zahăr de cocos
- 3 lg Făină de in (găsiți aici)
- 50 g Ulei de cocos lichid (găsiți aici)
- 160 g Făină de ovăz (găsiți aici)
- 50 g Făină de orez brun
- 3 lg Amidon de tapioca
Pentru umplutură
- 1 kg Afine sălbatice congelate (găsiți aici)
- 50 g Amidon de tapioca
- 200 g Miere
- 2 lg Zeamă de lămâie
Pentru topping/crumble
- 25 g Făină de ovăz
- 1 lg Zahăr de cocos (găsiți aici)
- 2 lg Făină de orez brun (găsiți aici)
- 2 lg Ulei de cocos topit
Instrucțiuni
- Preîncălzim cuptorul la 180°C și pregătim ingredientele.

- Începem prin a face cu blatul, iar pentru asta amestecăm bine într-un bol făina de in, pireul de măr, zahărul de cocos și uleiul topit.

- Separat amestecăm restul ingredientelor pentru blat, și anume făina de ovăz, făina de orez brun și amidonul de tapioca.

- Combinăm ingredientele uscate cu cele umede și le amestecăm bine până obținem o cocă omogenă, pe care o punem la rece timp de 30 de minute.

- După ce a sta o jumătate de oră, întindem coca într-o foaie nu foarte subțire, între două hârtii de pergament, pentru a nu se lipi de masă sau de sucitor.

- Punem coca în tava de tartă, o întindem uniform iar apoi o înțepăm de câteva ori cu furculița. O punem din nou la frigider până avem nevoie de ea.

- Pentru a face toppingul amestecăm prima dată făina de ovăz cu cea de orez brun și cu zahărul iar apoi turnăm și uleiul topit și amestecăm până la omogenizare. Lăsăm deoparte.

- Pentru umplutură punem toate ingredientele într-o cratiță antiaderentă încăpătoare și dăm focul undeva între mediu și maxim.

- Când începe să fiarbă, amestecați frecvent pentru că amidonul va face ca afinele să se lipească de fundul cratiței. După aproximativ 20-30 de minute veți obține o pastă destul de densă, iar atunci știți că umplutura este gata.

- Scoatem blatul din frigider, turnăm umplutura în el și pe deasupra presărăm bucățele de crumble. Noi am folosit o formă de tartă cu diametru mai mare de 23 de cm, de aceea am obținut un blat un pic mai înalt, însă ideal este să folosiți o formă de tartă de maximum 23 de cm diamentru, eventual și puțin mai mică.

- Coacem tarta la 180°C pentru 25-35 de minute, până când crusta prinde culoare iar în casă începe să miroasă foarte frumos.

- Tarta vegană cu afine sălbatice este gata, însă o mai lăsăm la răcit pentru cel puțin 1 oră înainte de a o servi (noi nu am reușit să ne abținem ☺️).

- Vă dorim poftă bună!


