O paine de casă bună este ușor de făcut cu rețeta potrivită. Iar nouă ne plac lucrurile făcute bine și în casă. Dacă vrei o pâine gustoasă și sănătoasă, e musai să o faci cu mâna ta. Am zis să împărtășim cu voi cea mai bună rețetă de pâine de casă a noastră.
După mai multe încercări mai mult sau mai puțin reușite, am ajuns la rețeta de față, pentru care garantăm că este cea mai bună rețetă de paine de casă pe care am făcut-o până acum.

De ce această rețetă de pâine de casă?
Pentru că veți obține o pâine atât delicioasă cât și sănătoasă. Asta deoarece pe lângă făina albă are și făină de secară și făină integrală, în părți egale, atât în aluat cât și în maia.
Da, este o rețetă de pâine cu maia.
Sau plămădeală, cum i se mai spune, așa cum făceau bunicile pe vremuri. Însă, o versiune “mai integrală” și mai sănătoasă decât pâinea simplă albă. După cum spuneam, pâinea din rețeta de față este una integrală sau semi.

Dacă doriți, puteți să faceți și o pâine albă de casă, înlocuind aceste două făinuri cu făină albă. Rezultatul va fi la fel de gustos. Însă dacă vreți o pâine mai sănătoasă și mai sățioasă, atunci respectați întru totul rețeta și nu veți regreta!
Secretele unei pâini de casă gustoase
Dacă vreți să obțineți o pâine de casă excelentă, astea sunt câteva secrete pe care le puteți lua în considerare:
1. Metoda de coacere
Noi am ales să o coacem în vas de fontă cu capac. Vasul de fontă este cea mai bună opțiune pentru cei ce stați la bloc și nu aveți cum să coaceți pâinea pe vatră. Fonta, sau tuciul, este în sine una dintre cele mai sănătoase opțiuni pentru gătit. În plus, coptul pâinii în oală de fontă dă pâinii acel gust autentic de pită de casă, ca pe vremuri.

2. Ingredientele
Ingredientele din pâinea noastră de casă sunt simple și puține, după cum veți vedea. Făină, apă, drojdie și sare este tot ce aveți nevoie pentru a face această pâine de casă sănătoasă, fără amelioratori și E-uri.
Mai nou am descoperit o făină de cea mai bună calitate la Moara cu Pietre.
Mai mult, vă spunem că este o plăcere să mănânci o pâine făcută de mâna ta, cu drag și pasiune. Așadar, vă invităm și pe voi să încercați rețeta de pâine de casă cu făină albă, integrală și de secară. Haideți să o pregătim împreună!
Rețetă pâine de casă
Ingrediente
Pentru maia:
- 100 g făină albă 650
- 100 g făină de secară
- 100 g făină integrală
- 250 g apă rece
- 5 g drojdie proaspătă
Pentru aluat:
- 200 g făină albă 650
- 100 g făină integrală
- 100 g făină de secară
- 200 g apă rece
- 15 g drojdie proaspătă
- 15 g sare
Instrucțiuni
- Prima dată pregătim maiaua pentru a doua zi. Pentru asta vom pune apa în congelator pentru câteva minute pentru a o răci. După ce s-a răcit, sfărâmăm drojdia în apă și o amestecăm cu furculița, aproximativ 30 de secunde, până se dizolvă de tot.

- Amestecăm cele trei tipuri de făină în bolul în care o vom pune la dospit, peste care turnăm apa în care am dizolvat drojdia.

- Amestecăm până obținem o pastă omogenă după care închidem ermetic vasul și îl punem la frigider pentru următoarele 18-24 ore.

- Cam așa va arăta maiaua noastră a doua zi.

- Ne pregătim să facem aluatul și pentru asta, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să punem apa la răcit. Dizolvăm drojdia în apa rece, după care o turnăm peste maia și amestecăm până se omogenizează.

- Apoi adăugăm jumătate din făină și o amestecăm bine ca să se incorporeze.

- Adăugăm și sarea iar apoi treptat și restul de făină, până obținem un aluat.

- Frământăm aluatul timp de 15 minute (evitați suprafețele lucioase). Presărăm puțin câte puțin făină pe suprafața de frământat, atât cât este necesar, pentru ca aluatul să poată fi frământat și să nu se lipească de masă sau de mâini.

- Opțional, puteți adăuga și semințe în aluat, noi am pus un mix de semnițe de in, floarea soarelui și dovleac pe care le-am râșnit înainte.

- După ce am terminat de frământat, punem aluatul la dospit într-un bol uns cu puțin ulei pentru a nu se lipi de vas. Îl acoperim și îl lăsăm să dospească timp de 1 oră.

- După ce a dospit, scoatem aluatul din vas, îl întindem puțin și îl împăturim o dată ca pe aluatul de croissant. Adică dinspre cele patru laturi înspre interior.

- Apoi îi dăm o formă rotundă și îl punem din nou la dospit pentru încă 40 min în același vas. De data aceasta însă tapetăm vasul cu o hârtie pergament, în care vom și coace pâinea după ce a dospit.

- Între timp pornim cuptorul și introducem vasul de fontă pentru copt în cuptor ca să se încingă. Noi coacem pâinea într-un vas de tip Dutch Oven de la Staub, care este un vas de fontă cu capac, excelent pentru copt pâinea de casă.

- Așezăm aluatul bine dospit în vasul de copt împreună cu hârtia pergament, după cum vă spuneam. Înainte de a băga pâinea în cuptor, o crestăm cu o lamă sau cu un cuțit ascuțit. Acoperim oala cu capac iar acum suntem gata să băgăm pâinea la cuptor. Pâinea se coace la o temperatură de 220 C timp de 20 de minute cu capacul pus, după care dăm jos capacul și o mai coacem încă 20 de minute.

- După ce s-a rumenit, scoatem pâinea din cuptor și o punem la răcit pe un grătar timp de 1 oră înainte de a o servi. Deși este foarte tenant, în niciun caz să nu tăiați pâinea mai repede fiindcă timp de 1 oră încă se mai coace în interior.

- Pâinea noastră de casă cu făină neagră și făină de secară este gata. Vă garantăm că nu veți regreta dacă încercați această rețetă de pâine cu maia. Este absolut delicioasă și pe deasupra și sănătoasă! Spor la copt pâine și poftă bună!

De reținut
- Dacă doriți să faceți o pâine albă, puteți să înlocuiți făina de secară și cea neagră cu făină albă, urmând aceiași pași din rețetă. Sau din contră, dacă doriți o pâine 100% integrală, puteți înlocui făina albă cu făină integrală.
- Pentru ca alutatul să nu se lipească de masă atunci când îl frământați, evitați suprafețele lucioase.
- Dacă folosiți o oală de fontă pentru coacere (ceea ce este ideal datorită aburilor care se creează în interior), păstrați pâinea și zilele următoare in aceeași oală, cu capacul pus. Astfel coaja va deveni mai moale și pâinea va rezista mai multe zile.
- Celor ce nu vor să aștepte cu maiaua, le recomandăm prima noastră rețetă de pâine de casă, sau o rețetă și mai simplă de pâine fără frământare.

